Bine de știut pentru început

Informații de bază despre uleiuri esențiale și aromaterapie. Ce sunt uleiurile esențiale. Cum se folosesc uleiurile esențiale. Uleiuri esențiale pentru copii. Cum se diluează uleiurile esențiale și cantități de diluare. Despre inhalare și aplicare topică.

Uleiurile esențiale și copiii – da sau ba?

Unul dintre cele mai sensibile, poate chiar controversate, subiecte în ceea ce privește uleiurile esențiale este folosirea acestora la copii. Unii recomandă uleiurile esențiale chiar de la naștere, pentru colici, pentru dureri de dinți, năsuc înfundat și orice altceva; din păcate, aceste recomandări țin cont cu puține restricții sau chiar deloc – orice ulei, oricând, oricât – doar e natural, ce rău poate să facă? (Pot. Credeți-ne pe cuvânt și citiți mai departe). La polul opus sunt cei care contraindică folosirea uleiurilor esențiale la copii mai mici de 6 ani. Și mai sunt și cei de la mijloc, cum suntem și noi, la eArome.ro. De ce atâta bătaie de cap? Se pare că uleiurile esențiale sunt moda momentului, noul trend în materie de sănătate. Acest lucru este vizibil mai ales când vine vorba despre copii, căci părinții caută metode cât mai naturale de a face față bolii, de a întări sistemul imunitar, de a preveni îmbolnăvirea. Adevărul e însă că uleiurile esențiale nu sunt deloc o noutate; ele au fost folosite de oameni din cele mai vechi timpuri – aflați aici când și cum au apărut ele în viața oamenilor. Trendul vine din faptul că, în ultimii ani, ele au reintrat în lumina reflectoarelor pe scena modului de viață cât mai sănătos și au captat atenția publicului. Deci stați liniștiți: dacă folosiți uleiuri esențiale pentru copiii voștri, nu reinventați roata, ci de fapt folosiți remedii testate și aprobate de sute de generații dinaintea noastră. Ce trebuie, însă, să țineți minte sunt două lucruri foarte importante: Uleiurile esențiale sunt foarte puternice. Sunt substanțe concentrate, cu zeci de compuși chimici. O singură picătură de ulei esențial echivalează cu 15-40 căni de ceai din plantă, sau până la 10 lingurițe de tinctură. Nu e de mirare, deci, că sunt atât de potente și își fac treaba atât de bine! Copiii NU sunt adulți în miniatură. Ei sunt mult mai sensibili la mirosuri și la lucrurile cu care pielea lor intră în contact. Sistemul lor imunitar se dezvoltă de-a lungul mai multor ani, astfel că ei sunt mult mai vulnerabili decât adulții la stimulii cu care vin în contact, iar organismul lor nu are deplina capacitate pe care o are organismul unui adult de a se descurca cu reacții adverse produse de substanțe prea puternice. Cu alte cuvinte, așa cum nu ați da unui copil 20 de căni de ceai sau 10 lingurițe de tinctură (și cu siguranță nu ați folosi nici voi asemenea cantități), tot așa trebuie tratate cu atenție și uleiurile esențiale, mai ales în relație cu copiii. Vârsta contează? Da. Așa cum spuneam mai sus, organismul copiilor nu poate face față uleiurilor esențiale așa cum reacționează organismul unui adult. Pe deasupra, unele uleiuri esențiale pot fi folosite în siguranță la copii doar după ce trec de o anumită vârstă, iar altele nu pot fi folosite la copii deloc. Dar nu vă îngrijorați, vă ajutăm noi să faceți lumină :). 0-2 ani – Pentru această grupă de vârstă, specialiștii recomandă folosirea cu preponderență a hidrolaților. Aceștia sunt apele care rezultă în procesul de distilare a uleiurilor esențiale. Astfel, ei conțin o parte din compușii care se găsesc și în uleiul esențial, dar în procent mult mai mic. De aceea, sunt mult mai blânzi cu organismul și cei mai potriviți pentru bebeluși. Întorcându-ne la uleiurile esențiale, concentrația recomandată pentru această grupă de vârstă este de 0.25% (1 picătură ulei esențial per 4 lingurițe bază purtătoare). Vă recomandăm să nu folosiți uleiuri esențiale pe pielea copiilor mai mici de 3 luni și să evitați și difuzarea. Dacă totuși simțiți nevoia să folosiți uleiuri esențiale pentru această grupă de vârstă, folosiți cantități mici de ulei esențial (pentru difuzare, 1 picătură de ulei esențial în 60-100 ml apă, de regulă, este suficientă) și nu depășiți concentrația de 0.1% pentru aplicare cutanată. NOTĂ privind copiii nou-născuți, între 0-3 luni: ”Este necesară mare grijă când vine vorba de nou-născuți. Deoarece pielea nu se maturizează decât după vârsta de 3 luni, este mult mai sensibilă și mai permeabilă la uleiuri esențiale. De asemenea, un nou-născut e mult mai puțin capabil de a face față oricăror efecte adverse, comparativ cu un adult, datorită capacității metabolice mai mici – de exemplu, concentrații mai mici de enzime etc. Aceste precauții sunt cu atât mai valabile în cazul copiilor născuți prematur – în acest caz, ar fi mai prudentă evitarea cu totul a uleiurilor esențiale”. Robert Tisserand, Essential Oil Safety, pag. 47-48 2-6 ani – Concentrația recomandată pentru această grupă de vârstă este de 1% (3 picături ulei esențial per 2 lingurițe bază purtătoare). Mai multe informații despre diluare și cantități găsiți în acest articol, împreună cu un tabel de diluare ce vă poate fi util. [av_hr class=’custom’ height=’50’ shadow=’no-shadow’ position=’center’ custom_border=’av-border-thin’ custom_width=’50px’ custom_border_color=’#ed8d44′ custom_margin_top=’30px’ custom_margin_bottom=’30px’ icon_select=’yes’ custom_icon_color=’#f27946′ icon=’ue808′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] [av_notification title= color=’orange’ border=” custom_bg=’#444444′ custom_font=’#ffffff’ size=’large’ icon_select=’yes’ icon=’ue81f’ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Următoarele liste nu sunt exhaustive. Ele conțin cele mai comune uleiuri esențiale disponibile pe piață. Înainte de a folosi orice ulei esențial la copii, vă rugăm să: citiți cu atenție descrierea lui și mai ales precauțiile și contraindicațiile. verificați întotdeauna informațiile folosind numele latin al plantei – Menta poate fi Mentha piperita care e contraindicată copiilor sub 3 ani sau Mentha spicata care nu prezintă riscuri cunoscute. în caz că urmează să folosiți un amestec gata făcut, vă recomandăm să verificați cu atenție precauțiile și contraindicațiile fiecărui ulei din compoziția respectivului amestec, folosindu-vă de numele latin. [/av_notification]   Uleiuri esențiale care pot fi folosite la copii [av_one_fourth first] Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia) Bergamotă (Citrus bergamia) Brad (toate tipurile, Abies) Busuioc ct.linalool (Ocimum basilicum ct. linalool) Cătușnică (Catnip, Nepeta cataria) Cedru (Atlas și Virginiana, Cedrus atlantica, Juniperus virginiana) Chiparos (Cupressus sempervirens) Cimbru (Thymus vulgaris ct.thymol/linalol) – Ulei foarte puternic, deci poate fi iritant, în special chemotipul thymol. Folosiți cu prudență și în cantități mici pe piele. Citronella (Cymbopogon winterianus) Copaiba (Copaifera officinalis) Coriandru (Coriandrum sativum) [/av_one_fourth] [av_one_fourth] Eucalipt lămâios (Eucalyptus citriodora) Fragonia (Agonis fragrans) Geranium Bourbon (Pelargonium x asperum) Ghimbir (Zingiber officinale) – Prin natura lui,

Uleiurile esențiale și copiii – da sau ba? Read More »

Ajută-te singur – aromaterapia făcută simplă

Ai o problemă pe care te gândești să încerci să o ameliorezi, sau chiar rezolvi, cu uleiuri esențiale? Buuun. Dar de unde începi? Informația e multă, timpul tău e limitat, ai prefera să întrebi pe cineva care să îți facă o schemă exactă pe care tu să o aplici și gata. Ar fi ideal să fie atât de ușor. ☺ Din păcate, în țara noastră, numărul aromaterapeutilor cu studii reale și aprofundate e mic. Informația pe internet e multă, dar o mare parte din ea e viciată de interese de tot felul. Pseudo-specialiști se găsesc la tot pasul, de cele mai multe ori fideli vreunei firme-mamă exhaustive, de unde își iau și informația și produsele; ei vin însă la pachet cu multe riscuri și știm sigur că nu vrei să pui sănătatea ta și a copiilor tăi în mâna oricui. Și atunci tu ce faci? Noi credem că cea mai bună și simplă cale e să te ajuți singur. Cum? Urmând pașii de mai jos.   Alegerea uleiurilor Acest lucru îl poți duce la bun sfârșit în câteva etape: După simptomele fizice: greață, durere, răceală, anxietate etc. Am construit site-ul de așa natură încât să îți fie ușor să vezi toate opțiunile ce se potrivesc cu nevoia ta. Doar urmează etichetele. La sfârșitul pasului A, ai probabil pe lista mai multe uleiuri, dar evident nu vrei să le cumperi pe toate. Nu deodată, cel puțin (ci pe rând) :). Asta ne aduce la punctul B: proprietățile energetice ale uleiurilor. Fiecare ulei are, la descrierea sa, o parte în care am enunțat acțiunile pe care respectivul ulei le are pe plan emoțional, energetic și spiritual. De exemplu: deblochează creativitatea, crește curajul, sporește încrederea în sine, etc. Îți recomandăm să citești cu atenție acea parte și să vezi de care din acele acțiuni ai nevoie cel mai mult. Apoi faci selecția uleiurilor din categoria A, prin eliminare. Ascultă-ți intuiția. Tu ești cel mai bun medic și prieten al tău. Tu te cunoști cel mai bine. Dacă te oprești puțin să te asculți și să vezi ce-ți spune inima, vei ști ce să alegi. Doar ai încredere.   Acum că ai redus lista de posibilități – care pot fi multe – la acele uleiuri care ți se potrivesc, e timpul să vezi cum le poți folosi. Liniile după care să te ghidezi sunt simple: inhalarea: pentru tot ce ține de psihic, emoțional, energetic și spiritual; pentru afecțiunile sistemului respirator; pentru greață, inapetență, susținerea sistemului imunitar (preventiv sau în convalescență). aplicarea pe piele: pentru probleme ale pielii, ale mușchilor și oaselor, diverse dureri, inflamații, spasme, probleme locale (la stomac, abomenul inferior, membre etc). ingerarea: așa cum am spus și în alte articole, recomandăm că ingerarea să se facă doar la sfatul unui medic specializat pe așa ceva. Prin urmare, îți recomandăm să te rezumi la primele 2 metode de folosire a aromaterapiei. Promitem că funcționează :). combinarea inhalării cu aplicarea pe piele: poți folosi concomitent ambele metode, în aproape toate situațiile, cu păstrarea unui echilibru – nu exagera, folosește cantități mici, alternează uleiurile și ia pauze (momente în care să nu folosești deloc uleiurile) Poți găsi și alte sugestii de folosire a uleiurilor esențiale în articolul Cum folosim uleiurile esențiale. Acum că ai uleiurile și știi metoda de folosire care ți se potrivește, mai rămâne doar să vezi cantitățile. Pentru inhalare cu ajutorul difuzorului pentru aromaterapie, le găsești aici. Pentru aplicarea pe piele, le găsești aici.   Nu te mințim, ai ceva de citit. Cam de 2 ori mai mult decât dacă ai întreba pe undeva pe internet și ai sta să citești răspunsurile. Avantajul în varianta propusă de noi este că doar prima dată e mai greu; dățile viitoare va fi mai ușor pentru că deja vei avea multă informație și experiență. Și nu trebuie să depinzi de nimeni ca să îți răspundă, nu trebuie să selectezi din mai multe răspunsuri primite pe cele pertinente (și, în plus, dacă tu nu te documentezi, de unde vei ști care sunt răspunsuri pertinente și care nu?). Pe deasupra, mai e un aspect: aromaterapia e foarte subiectivă. Ce a funcționat pentru alții, poate să nu funcționeze și pentru tine; aromele preferate ale apropiaților ție pot să își displacă. Fiecare dintre noi suntem suma diferențelor față de ceilalți. De aceea, ne suntem datori nouă înșine să ne cunoaștem cel mai bine și să avem cea mai mare grijă de noi. Doar prin informare și experiență proprie putem să vedem ce funcționează cel mai bine pentru fiecare dintre noi. Deci.. testează, testează, testează: uleiuri, cantități, moduri de folosire. Singurul lucru la care îți recomandăm să ai grijă este să respecți recomandările de siguranță. Așadar, la drum, prietene! Aromaterapia se simte cel mai bine pe propria piele. La propriu și la figurat ;).

Ajută-te singur – aromaterapia făcută simplă Read More »

Inhalarea uleiurilor esențiale

Inhalarea este cea mai simplă și, în principiu, cea mai sigură metodă de folosire a uleiurilor esențiale. Inhalarea înseamnă, după cum ușor se înțelege, pătrunderea moleculelor din aer în organism, prin intermediul sistemului olfactiv. Sistemul olfactiv reprezintă totalitatea organelor și celulelor implicate în simțul mirosului. Când inspirăm prin nas, moleculele din aerul inspirat interacționează cu organele olfactive și, aproape instantaneu, cu creierul. Când inspirăm prin nas și gură, moleculele pătrund și în căile respiratorii, până la plămâni, și interacționează cu întregul sistem respirator. Astfel, inhalarea uleiurilor esențiale acționează asupra organismului prin mai multe căi și sisteme, acționând holistic. Cum ne afectează uleiurile esențiale emoțiile? Particulele de ulei esențial sunt captate de perișorii din nas, pătrund rapid în mucoasa nazală de unde aroma e transportată instantaneu la creier, la centrul mirosului = bulbul olfactiv. Centrul olfactiv transformă aroma într-un cod neural, care e transmis la centrul emoțiilor = sistemul limbic, și mai departe către centrul memoriei de scurtă durată = hipocampusul și centru memoriei de lungă durată = hipotalamusul. Informația este apoi transmisă glandei pituitare (hipofiza), care este considerată creierul endocrin al organismului, și la restul glandelor, ce încep să secrete hormonii corespunzători lor, aducând echilibru hormonal și senzații de bine. Schematic, ar arăta așa: Nas → Centrul mirosului → Centrul emoțiilor → Centrul memoriei de scurtă durată → Centrul memoriei de lungă durată → Hipofiza (creierul endocrin) → Sistemul endocrin Astfel, creierul stabilește conexiuni solide între anumite mirosuri, emoții și amintiri și determină un răspuns predictibil în situații similare. Adică, de exemplu, dacă prima declarație de dragoste a fost însoțită de un buchet de trandafiri, vom asocia mereu mirosul de trandafiri cu sentimente romantice, și ne vom simți bine sau ușor nostalgici atunci când vom resimți acel miros. Sau invers, dacă ne pierdem slujba, iar șeful tocmai mânca o portocală când ne-a dat vestea cea rea, s-ar putea să simțim o aversiune pentru aroma portocalei o bună perioadă de timp după incident, și poate chiar să nu știm de ce. Când e recomandată inhalarea uleiurilor esențiale? în situații de probleme sau dificultăți emoționale: anxietate, depresie, insomnie, doliu, adaptare la nou, furie, etc. în caz de probleme ale tractului respirator: congestie, rinită, sinuzită, tuse, laringită etc. în caz de afecțiuni transmise pe calea aerului (atât ca prevenție, cât și ca ajutor în vindecare): viroze, gripă, bolile copilăriei, enteroviroze etc. în caz de greață și vărsături. Cum pot să inhalez uleiurile esențiale? Există mai multe metode. Cele mai  comune sunt: inhalații de pe anumite materiale: batistă, șervețel, eșarfă, pernă, etc. evaporare – uleiurile esențiale pot fi picurate pe diverse suprafețe, precum cele enumerate mai sus, și lăsate să se evapore, timp în care se va simți aroma lor inhalații de pe accesorii destinate aromaterapiei: inhalatoare personale (de tipul creioanelor nazale), pandantive, brățări cu recipient pentru adăugarea uleiurilor esențiale difuzarea cu ajutorul difuzoarelor pentru aromaterapie. Mai multe informații puteți citi în articolul Difuzarea – cât, cum, pentru ce spray de cameră inhalații cu aburi Aceste ultime două metode, precum și alte idei de inhalare, găsiți detaliate în articolul Cum folosim uleiurile esențiale. sursa foto: esplanadetergesteo.it surse: https://www.takingcharge.csh.umn.edu/explore-healing-practices/aromatherapy/how-do-essential-oils-work http://www.usingeossafely.com/inhaling-essential-oils-why-you-should-when-and-how/ https://www.takingcharge.csh.umn.edu/how-do-i-choose-and-use-essential-oils https://naha.org/explore-aromatherapy/about-aromatherapy/methods-of-application

Inhalarea uleiurilor esențiale Read More »

Diluarea uleiurilor esențiale, cantități și recomandări

Diluarea uleiurilor esențiale e necesară pentru a evita reacțiile adverse, atât la nivelul pielii, cât și la nivelul sistemelor corpului. Vă recomandăm să citiți articolul Aplicarea pe piele pentru a înțelege mai bine cum acționează uleiurile esențiale când sunt aplicate pe piele, care sunt riscurile și factorii ce influențeză diluarea. Mai jos, vă propunem un mic ghid care să vă ajute să diluați corect și conform regulilor de siguranță. E important să rețineți că acele cantități exprimate în picături și lingurițe, respectiv linguri, sunt orientative. Așa cum lingurițele pot fi de mai multe dimensiuni, la fel și picăturile pot fi diferite în cantitatea de ulei exprimat, deoarece există diferențe între picurătoarele sticlelor, precum și în cazul în care se folosește pipeta. Vă recomandăm să începeți întotdeauna cu cantități mai mici în ceea ce privește numărul picăturilor și să adăugați, dacă e nevoie. La fel, dacă aveți lingurițe de mărimi diferite, folosiți-le pe cele mai mari. Puteți descărca acest tabel de diluare pentru a-l avea la îndemână când aveți nevoie de el.  Ce reprezintă concentrațiile și cum le alegem? 0,25% -0,5% – sunt concentrații potrivite pentru copii mai mici de 2 ani. Le obținem punând 2-3 picături de ulei esențial în aproximativ 15-20 ml = 3 lingurițe / o lingură ulei vegetal. 1% – concentrație potrivită pentru uz pe termen lung sau zilnic, pentru aplicarea pe întregul corp sau pe față. Este, de asemenea, concentrația recomandată pentru copii, femei însărcinate, persoanelor în vârstă sau celor cu sistem imunitar slăbit. O obținem, de exemplu, punând 3 picături ulei esențial în 10 ml / 2 lingurițe ulei vegetal. 2% – concentrația indicată pentru masaj, pentru utilizare frecventă, în cazul adulților sănătoși. O obținem, de exemplu, punând 6 picături ulei esențial în 10 ml / 2 lingurițe ulei vegetal. 3% – concentrația indicată în caz de probleme acute, precum congestia căilor respiratorii sau dureri musculare. O obținem, de exemplu, punând 9 picături ulei esențial în 10 ml / 2 lingurițe ulei vegetal. 5% – de folosit doar la nevoie, pe termen scurt și pe suprafețe mici de piele. O obținem, de exemplu, punând 15 picături ulei esențial în 10 ml / 2 lingurițe ulei vegetal. Uneori, specialiștii pot alege să recomande concentrații mai mari, ținând cont de vârsta, stilul de viață, istoricul medical al persoanei, alte tratamente concomitente, limitele impuse de fiecare ulei etc. Nu vă recomandăm să folosiți concentrații mai mari fără sfatul și supravegherea unui specialist, pentru a nu vă supune unor riscuri inutile.  [av_hr class=’custom’ height=’50’ shadow=’no-shadow’ position=’center’ custom_border=’av-border-thin’ custom_width=’50px’ custom_border_color=’#9ee25f’ custom_margin_top=’30px’ custom_margin_bottom=’30px’ icon_select=’yes’ custom_icon_color=” icon=’ue808′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Rețineți! Uleiurile esențiale se diluează în baze purtătoare chiar și atunci când urmează a fi folosite în apa de baie, deoarece nu sunt solubile în apă. Nu este necesară diluarea lor în uleiuri vegetale atunci când sunt folosite în difuzorul pentru aromaterapie (decât dacă instrucțiunile aparatului cer acest lucru).   sursă foto: hawaiianhealing.com surse: http://www.usingeossafely.com/diluting-essential-oils-safely-safe-dilution-guidelines-for-all-ages/ https://www.planttherapy.com/dilution-chart-magnet

Diluarea uleiurilor esențiale, cantități și recomandări Read More »

uleiuri esentiale pentru piele masaj

Aplicarea pe piele – când, de ce, cum

Când o substanță este aplicată pe piele, ea va penetra ușor pielea și va ajunge apoi în fluxul sanguin. Diluarea corespunzătoare permite uleiurilor esențiale să pătrundă încet în piele și să exercite efecte pozitive în neplăceri precum inflamații, dureri și alte probleme localizate în straturile mai profunde ale pielii. Și prin inhalare, uleiurile esențiale se împrăștie în tot corpul, dar atunci când avem de-a face cu o problemă bine localizată, aplicarea topică este, în general, mai eficientă. Cum funcționează uleiurile esențiale când sunt aplicate pe piele? Moleculele uleiurilor esențiale sunt suficient de mici încât să pătrundă prin stratul superior al pielii (epiderma) și cu cât sunt mai mici, cu atât se absorb mai repede.  Trec apoi la straturile mai adânci (derma), pătrund în fluxul sanguin prin capilare și sunt astfel transportate în întreg organismul. Datorită caracteristicilor lor biochimice specifice, moleculele de ulei esențial se prind de receptorii celulari ai organului-țintă și își exercită acțiune.   Prin această trecere prin tot corpul, uleiurile esențiale desfășoară și o activitate de revitalizare și detoxifiere a organelor implicate în metabolism și drenaj (rețeaua renală, hepatică și limfatică). Deoarece sunt compuși naturali, uleiurile esențiale nu se depozitează în corp, ci sunt eliminate prin transpirație, urină și expirație în aproximativ 24 de ore. Schematic, procesul ar arăta așa: Piele (stratul exterior) → Piele (straturile adânci) → Capilare → Fluxul sangvin → Receptori celulari → Organe → Metabolizare și excreție Putem concluziona că, într-un fel, aplicarea pe piele a uleiurilor esențiale are o natură mai holistică, prin faptul că atinge corpul pe mai multe niveluri. Când folosim uleiurile esențiale pe piele? în caz de probleme ale pielii: dermatite, eczeme, psoriazis, tăieturi, răni, iritații, înțepături de insecte, acnee, riduri etc. pentru a ameliora simptome localizate în diverse părți ale corpului: dureri de cap, dureri musculare și/sau de articulații, crampe abdominale, varice, dureri de spate etc. pentru relaxare – în băi sau la masaj De ce e nevoie să diluăm uleiurile esențiale înainte de aplicarea pe piele? Pielea nu răspunde bine la concentrația mare de compuși chimici a uleiurilor esențiale. Acestea usucă pielea și cresc riscul de apariție a efectelor adverse. Imediat după aplicare, 100% din ulei e la suprafața pielii – acesta e momentul când reacțiile negative pot avea loc; și cu cât este mai mult ulei esențial pe piele, cu atât crește riscul apariției efectelor nedorite. Apoi, treptat, uleiul esențial pe de-o parte se evaporă, pe de altă parte pătrunde în piele. Prin aplicarea pe piele, aproximativ 5% din uleiul esențial se absoarbe în organism, când e diluat; când e folosit nediluat, se absoarbe mai mult. ”Diluarea uleiurilor esențiale e importantă din 2 motive. Unu, pentru a evita reacțiile pe piele: iritații, sensibilizare și fototoxicitate. Doi, pentru a evita toxicitatea sistemică, precum fetotoxicitatea, hepatotoxicitatea, carcinogenitatea și neurotoxicitatea. Reacțiile adverse pe piele sunt evidente când se întâmplă, dar efectele sistemice pot să nu fie evidente. Reacțiile pe piele depind în totalitate de diluarea uleiurilor, iar regulile de diluare și de siguranță există tocmai pentru a minimiza riscurile. Bineînțeles, asta nu înseamnă că de fiecare dată când cineva folosește uleiuri esențiale pe piele, nediluate, va apărea o reacție negativă. De multe ori, nu se va întâmpla nimic. Dar <mai mult> nu înseamnă neapărat  <mai bine>, iar minimizarea riscurilor este, în general, cea mai bună idee.” Robert Tisserand Care sunt metodele de aplicare pe piele a uleiurilor esențiale? Cele mai comune metode de a folosi uleiurile esențiale cutanat sunt: Masajul – Uleiul esențial se diluează în unt sau ulei vegetal, numit și bază purtătoare, și se masează pe regiunea dorită – întregul corp sau doar anumite părți. Ulterior, se poate acoperi zona masată cu un prosop sau fașă medicală, pentru o mai bună absorbție. Comprese – Uleiul esențial se diluează într-o bază purtătoare (se poate apoi adăuga, sau nu, în apă) în care se îmbibă apoi un prosop sau bucată de material, care se aplică unde este necesar. Baie – Uleiul esențial se diluează în ulei vegetal și se adaugă în apă când intrați în cadă (altfel uleiul esențial se evaporă împreună cu apa caldă, înainte de a intra dvs în apă). Agitați pentru dispersare completă. Această metodă combină aplicarea pe piele a uleiurilor esențiale cu inhalarea. Pentru dispersarea uleiurilor, pot fi folosite și săruri de baie. [av_notification title=’Rețineți!’ color=’custom’ border=” custom_bg=’#bcd8c9′ custom_font=’#6ea08a’ size=’large’ icon_select=’no’ icon=’ue800′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Uleiurile esențiale NU sunt solubile în apă. Dacă le adăugați direct în apă, nediluate într-o bază purtătoare, vor impacta corpul la capacitate maximă, ca și cum le-ați folosi direct pe piele – apa nu acționează ca bază purtătoare. [/av_notification] Puteți citi și alte sugestii de folosire a uleiurilor esențiale în acest articol. În ce diluez? Uleiurile și unturile vegetale sunt cele mai potrivite substanțe pentru diluarea uleiurilor esențiale. Ele sunt denumite generic  ”baze purtătoare”.  În principiu, orice astfel de ulei este potrivit pentru diluare. Ca de obicei, sunt de preferat cele organice și obținute prin presare la rece. De asemenea, în aromaterapie sunt mai des folosite cele lipsite de miros sau cu un miros foarte fin, care nu modifică aroma uleiurilor esențiale: de exemplu, uleiul de migdale dulci, uleiul din sâmburi de caisă, cel din sâmburi de struguri, untul de shea, untul de cacao, uleiul de jojoba, de măsline etc. Încă un lucru demn de menționat este faptul că bazele purtătoare au grade de absorbție diferite. Cele mai solide sau mai grase, precum untul de shea sau uleiul de măsline, se absorb mai greu în piele și mențin astfel mai mult timp uleiurile esențiale la suprafața pielii; sunt mai utile, deci, pentru probleme superficiale ale pielii – răni, iritații, înțepături de insecte, eczeme etc. Uleiurile mai puțin vâscoase și mai slabe în grăsimi, precum uleiul din sâmburi de caise sau cel din sâmburi de struguri, se absorb mai repede în piele, introducând și uleiurile esențiale mai rapid, fiind potrivite pentru probleme localizate în straturi mai adânci (dureri musculare, articulare, etc). De asemenea, specialiștii consideră că anumiți compuși chimici, precum limonene și 1.8 cineol, au capacitatea de a mări permeabilitatea pielii. Astfel, uleiurile esențiale

Aplicarea pe piele – când, de ce, cum Read More »

Difuzarea – cât, cum, pentru ce

Prin definiție, difuzarea înseamnă a răspândi ceva într-un spațiu mai mare. Mai amănunțit, înseamnă mișcarea spontană și aleatorie a particulelor gazoase, lichide sau solide, dintr-o zonă cu concentrație mare spre o zonă cu concentrație mai mică. Pe scurt, putem concluziona că difuzarea în aromaterapie înseamnă descompunerea uleiului esențial în particule microscopice și răspândirea acestora în aer. Difuzarea e cea mai convenabilă metodă de folosire a uleiurilor esențiale și, de regulă, considerată cea mai sigură, cu cele mai puține riscuri. De ce să difuzăm? pentru a curăța aerul de agenți patogeni (virusuri, bacterii etc) pentru a ameliora afecțiuni, precum cele respiratorii, greața și vărsăturile, etc pentru a induce stări de spirit pozitive, respectiv a ameliora stări negative (depresie, anxietate etc) pentru a alunga insomnia și a aduce relaxare pentru a ajuta concentrarea pentru a împrospăta mirosul din încăperi Reguli de difuzare? Difuzarea uleiurilor esențiale nu este o știință exactă și nu sunt reguli clare și standardizate în ceea ce o privește. Asta deoarece, așa cum fiecare individ e unic si răspunde în mod diferit la fiecare ulei esențial sau combinație de uleiuri, tot așa fiecare context e unic, în funcție de un cumul de factori: mărimea încăperii în care se difuzează proximitatea difuzorului de persoana/persoanele din încăpere persoanele din încăpere și vârsta acestora (unele uleiuri sunt contraindicate copiilor, precum și animalelor de companie) starea de sănătate, respectiv afecțiunile persoanelor din încăpere (unele uleiuri sunt contraindicate persoanelor cu anumite afecțiuni respiratorii, alergii sau sensibilități) curenții de aer, temperatura și umiditatea din încăpere: în încăperi cu temperaturi ridicate, uleiurile esențiale se vor evapora mai repede, astfel că s-ar putea să fie nevoie de o cantitate mai mare de arome decât în una răcoroasă uleiurile folosite (arome mai puternice, precum Neroli, Ylang-Ylang sau Mentă, trebuie folosite în cantități mai mici decât cele mai blânde, precum citricele). Aici trebuie menționată și rata de evaporare a uleiurilor folosite – notele de vârf, cele mai volatile, se evaporă foarte repede, pe când cele de bază pot fi simțite în încăpere chiar și după 5 ore. Puteți afla mai multe despre note și rata de evaporare, din articolul Note de vârf, mijloc și bază . preferințele personale: unii preferă mirosurile puternice, pe când alții pot fi deranjați de ele scopul difuzării: pentru concentrare, energizare sau congestii respiratorii pot fi mai potrivite mirosuri mai puternice, pe când pentru relaxare, meditație, somn – arome abia perceptibile. Aromaterapia este un domeniu foarte subiectiv. Vă invităm așadar să testați. Testați-vă difuzorul, testați-vă preferințele și nevoile, testați-vă mediul ambiant. Începeți cu puțin și adăugați, dacă e nevoie. Mai jos găsiți câteva reguli generale, pentru a vă ghida. Cât timp difuzăm? Pentru a induce stări de bine, a împrospăta aerul și a preveni afecțiuni, specialiștii spun: Cantități mici difuzate, astfel încât uleiul esențial e abia perceptibil, sunt în regulă oriunde și pentru oricine. Asta înseamnă câteva picături în 24 de ore. * Robert Tisserand Acest mod de difuzare poate fi foarte util în perioadele mai stresante, în sezonul rece sau când intrăm în contact cu persoane bolnave. Dar, pentru că  organismul se obișnuiește treptat cu tot ce intră frecvent în contact, și astfel s-ar putea să nu mai dea răspunsul scontat la nevoie, și pentru a preveni sensibilizarea la anumiți compuși, se recomandă alternarea uleiurilor folosite, precum și pauze de difuzare. Folosiți-vă intuiția și bunul simț, pentru a ști când să folosiți uleiurile esențiale și când să luați o pauză. Protecția zilnică pentru prevenția bolilor folosind uleiuri esențiale, timp de multe săptămâni sau luni, poate să nu fie o idee foarte bună. ”De folosit la nevoie” e o regulă generală bună. * Robert Tisserand În situații acute, de afecțiuni, este esențial să acționați de la primele simptome pentru a obține rezultatele cele mai bune. Specialiștii recomandă, în astfel de cazuri, difuzia timp de 30-60 minute, urmate de o pauză de cel puțin 30-60 minute, cu aerisirea încăperii. Câteva astfel de reprize pe zi (3-4) sunt, în general, eficiente și suficiente. Cât ulei punem? După cum s-a spus mai sus, răspunsul la această întrebare depinde de mai mulți factori. Ca idee, vă puteți ghida după următoarele cantități: 2-4 picături / 100 ml – pentru uz general (prevenție, stare de bine, probleme emoționale) 6-8 picături / 100 ml – în situații acute (răceli, grețuri etc) Ajustați cantitățile după nevoi, preferințe și contextul personal. Sunteți gata să încercați combinații în difuzor? Iată aici câteva sugestii de rețete și difuzoarele propuse de noi.   *surse citate: http://wegotreal.com/essential-oil-concerns-robert-tisserand/ sursa foto: homedics.uk

Difuzarea – cât, cum, pentru ce Read More »

Cum folosim uleiurile esențiale

Există 3 metode principale de folosire a uleiurilor esențiale: – inhalarea – aplicarea topică, pe piele – ingerarea – atragem atenția că această metodă se recomandă a se face doar la sfatul și sub supravegherea unui specialist, pe termen scurt și pentru probleme punctuale. În general, se recomandă ca majoritatea uleiurilor să fie diluate într-un solvent natural, pe care îl vom numi bază purtătoare, înainte de aplicarea pe piele. Această bază este reprezentată în general de uleiurile și unturile vegetale: ulei de cocos (fracționat sau nu), de migdale dulci, de măsline, de avocado, unt de shea etc. Gradul de diluare depinde de vârsta persoanei care va folosi uleiul, de afecțiunea care se vrea ameliorată, de starea de sănătate a persoanei, uneori și de tratamente medicamentoase concomitente etc. Copiii, femeile însărcinate, persoanele cu afecțiuni grave, persoanele în vârstă trebuie să utilizeze cu precauție uleiurile esențiale. Dacă sunt folosite prin inhalare, nu este necesară diluarea uleiurilor esențiale în baze purtătoare. Folosirea uleiurilor esențiale nu exclude vizita la medic, iar tratamentul indicat de acesta nu trebuie înlocuit cu uleiuri esențiale fără consimțământul acestuia. Uleiurile esențiale sprijină organismul în procesul de recuperare. Difuzate periodic în încăperi, ele pot acționa preventiv asupra anumitor afecțiuni (de ex. cele declanșate de viruși și/sau bacterii) și pot influența starea psihică, emoțională și mentală, prin proprietățile calmante, relaxante, antidepresive, revigorante, tonice etc. În continuare, vă prezentăm pe scurt cele mai comune metode de folosirre a uleiurilor esențiale. Inhalarea difuzarea este cea mai simplă, în principiu lipsită de riscuri și foarte eficientă metodă de folosire a uleiurilor esențiale. Se face cu ajutorul unui difuzor special pentru uleiuri esențiale (cu vapori reci, ce funcționează cu ultrasunete), prin adăugarea unei cantități de apă recomandate de aromaterapeut sau în instrucțiunile de folosire a aparatului și a câtorva picături (aproximativ 5-8) de ulei esențial. Aceste cantități se pot modifica în funcție de context (mărimea încăperii, uleiul folosit, preferințe personale etc). Recomandarea specialiștilor este de a difuza intermitent: 30-60 de minute difuzare, 30-60 de minute pauză, în încăperi aerisite în prealabil și ventilate. Pentru copii, difuzarea este, teoretic, cea mai sigură metodă de folosire a uleiurilor esențiale; în scopuri preventive, se pot difuza zilnic cantități mici de ulei (câteva picături în 24h), cu pauze periodice; în situații acute, de exemplu răceli, se recomandă difuzarea de 3-4 ori pe zi câte 30-60 min. Mai multe puteți citi în articolul Difuzarea – cât, cum, pentru ce inhalatoare personale – de tipul creioanelor nazale. Cantitatea de ulei recomandată este de aproximativ 8 picături pentru copii și maxim 15 pentru adulți. Dacă folosiți un singur ulei, se poate picura direct pe cartușul din bumbac al inhalatorului. Dacă doriți să combinați mai multe uleiuri, vă recomandăm să le amestecați întâi într-un recipient, în care să inserați apoi fitilul din bumbac și să îl rotiți, până la absorbția completă a uleiurilor. Inhalatoarele se pot folosi aproximativ 3-4 săptămâni (dar poate și mai mult de atât, dumneavoastră decideți când mirosul nu mai corespunde nevoilor dumneavoastră), după care ar putea fi necesară o reaplicare, mai ales a notelor de vârf, care se evaporă mai repede. inhalații direct din sticlă – metodă nerecomandată copiilor inhalarea cu ajutorul aburilor: Puneți 1-2 picături de ulei esențial într-un bol cu apă fierbinte, poziționați-vă cu fața deasupra bolului și acoperiți-vă capul cu un prosop. Închideți ochii și inhalați adânc, maxim 5 minute. Această metodă este potrivită mai ales pentru probleme respiratorii, deci se folosesc uleiuri esențiale eficiente în susținerea sistemului respirator. Notă 1: metodă nerecomandată copiilor sub 7 ani; copiii mai mari de 7 ani pot folosi ochelari de înot pentru protejarea ochilor. Notă 2: Dacă doriți să folosiți mai multe uleiuri esențiale, faceți amestecul într-un recipient separat (de ex. într-o sticlă de 5 ml cu picurător), agitați bine înainte de utilizare și picurați 1-2 picături din amestecul respectiv în baia de aburi. inhalații de pe batistă sau șervețel de hârtie spray de cameră – într-o sticlă cu vaporizator / pulverizator, se amestecă 250 ml de apă cu aprox 15-20 picături ulei esențial, se agită bine și se pulverizează perdele, tapițerii, covoare. Puteți ajusta cantitățile în funcție de necesități, preferințe, uleiurile folosite etc. câteva picături de ulei esențial aplicate pe pernă, pe haine, pe eșarfe. Testați întotdeauna pe o bucată mică a materialului, pentru a vă asigura că nu se deteriorează și/sau nu rămân pete. odorizant de mașină – câteva picături pe o bucată de material, sau un carton, aplicate la gurile de ventilație (atenție să nu atingă suprafețele de plastic), sau agățate la oglindă. accesorii pentru aromaterapie – pandantive sau brățări prevăzute cu dischete de bumbac, fetru etc., în care pot fi adăugate picături de ulei esențial și pot fi mirosite oricând se simte nevoia.   Aplicare topică (pe piele)   masaj cu ulei esențial diluat în ulei vegetal (migdale, cocos, avocado, măsline, unt de shea etc.). Cantitățile diferă în funcție mai multe aspecte, dar în general se ține cont de vârsta persoanei pe care se va aplica uleiul, perioada de timp în care se va aplica amestecul și felul problemei. Totodată, țineți minte ca întotdeauna să testați întâi răspunsul pielii și al organismului la fiecare ulei, diluând mai tare, iar apoi să reveniți la concentrația potrivită pentru dumneavoastră. Mai multe despre diluare, cantități și recomandări, puteți citi în acest articol: Diluarea uleiurilor esențiale în apa de baie – câteva picături de ulei esențial, diluat în ulei vegetal, puse în apă când cada este umplută complet (altfel uleiul esențial se evaporă împreună cu apa caldă, înainte de a intra dvs în apă), dispersat întotdeauna (ca să nu fie iritant pt piele) și cu ușa închisă. Metodă foarte eficientă pentru hidratare, probleme de piele sau emoționale, dar și în caz de răceală, gripă sau alte afecțiuni respiratorii. dușurile – ulei esențial aplicat pe burete, împreună cu gelul de duș, frecat pe corp pe tot parcursul dușului; ulei esențial diluat în ulei vegetal și aplicat pe piele înainte de duș; cada astupată cu un dop, câteva picături de ulei adăugate în apa care se adună vor pătrunde în corp prin talpă, iar

Cum folosim uleiurile esențiale Read More »

Păstrarea uleiurilor esențiale

Uleiurile esențiale se pot strica? Uleiurile esențiale nu se strică așa cum o fac alimentele și nici nu râncezesc precum uleiurile vegetale. Ele, în schimb, se oxidează, pierzându-și treptat valoarea terapeutică. Contactul prelungit cu aerul, lumina și/sau căldura nu fac decât să grăbească acest proces de oxidare, care – odată început – e aproape imposibil de oprit. Veste bună este că oxidarea uleiurilor esențiale nu e un proces rapid – poate dura luni de zile. Deci nu vă îngrijorați dacă ați uitat trusa cu uleiuri esențiale în mașină, la temperaturi înalte într-o zi de vară, pentru câteva ore. Uleiurile n-au pățit nimic grav. Și nici nu sunt deranjate dacă le mai supuneți din când în cînd la variații de temperatură (de exemplu pe parcursul unui drum în vacanță sau dacă uitați sticla pe raft o zi, între 2 folosiri), atâta vreme cât le păstrați la rece majoritatea timpului. Nu toate uleiurile se oxidează în aceeași perioadă de timp. Citricele sunt cele mai predispuse la oxidare, datorită conținului mare de limonene. Uleiurile bogate în sesquiterpene, cum sunt Santalul și Patchouli, se oxidează mai greu și chiar își îmbunătățesc aroma în timp. Dar toate uleiurile se oxidează și își pierd valoarea terapeutică în cele din urmă. Modul în care sunt păstrate, însă, poate face diferența în ceea ce privește durata de viață a uleiurilor dumneavoastră. Pași pentru a prelungi durata de viață a uleiurilor esențiale Ideal este să păstrați uleiurile esențiale la frigider. Temperatura obișnuită a frigiderelor (2-6oC) este cea mai potrivită pentru uleiurile esențiale. Totuși, atenție la 2 aspecte: există posibilitatea ca mirosul uleiurilor esențiale să cuprindă mâncarea din frigider. Pentru a evita acest lucru, plasați-le într-o cutie de lemn sau plastic, sau într-o pungă cu închidere etanșă. uleiurile devin treptat tot mai vâscoase pe măsură ce se răcesc. Acest lucru nu e evident la majoritatea uleiurilor, dar unele pot fi greu de picurat (de exemplu Santalul, Cedrul sau Trandafirul). Vă recomandăm să le încălziți ușor între palme, pentru a facilita curgerea lor. Dacă pentru dumneavoastră frigiderul nu este o opțiune, atunci căutați-le uleiurilor esențiale un loc răcoros, uscat, ferit de lumină. Recipientele cele mai potrivite sunt sticlele de culoare închisă, ce nu permit luminii să ajungă la produsul din interior. Evitați să păstrați uleiurile esențiale în recipiente de plastic, deoarece uleiurile corodează plasticul și se vor deteriora astfel mult mai repede. Tot din același motiv, evitați să cumpărați sticle de ulei esențial care au atașate la dop pipete cu pară de cauciuc. Alegeți mai bine capace cu reducător de orificiu/picurător. Pentru a preveni pătrunderea aerului, asigurați-vă mereu că au fost bine înfiletate dopurile la închiderea sticlei. Pe același considerent, e indicat ca , pe măsură ce folosiți uleiul din sticla mare, să îl mutați în recipiente mai mici. Acest lucru reduce cantitatea de aer cu care uleiul intră în contact în interiorul sticlei. Păstrați uleiurile esențiale departe de orice sursă deschisă de foc, deoarece sunt inflamabile. Nu lăsați candele cu lumânări aprinse nesupravegheate în apropierea sticlelor de uleiuri esențiale. Păstrați uleiurile esențiale departe de accesul copiilor și/sau al animalelor de companie. S-au întâmplat lucruri nedorite din cauza ingerării uleiurilor esențiale de către copii sau animale de casă. Semne de oxidare Uleiul nu mai are același miros proaspăt și plăcut. S-ar putea să nu fie evident, pentru că oxidarea are loc în timp, dar dacă achiziționați o sticlă nouă, veți simți diferența. Dacă mirosul e sesizabil schimbat, atunci cel mai probabil uleiul e oxidat. Uleiul a devenit tulbure, prezintă sedimente. Acest lucru se poate întâmpla mai ales citricelor. În acest caz, puteți încerca să salvați o parte din ulei, astfel: lăsați sedimentele să se așeze pe fundul sticlei, proces care poate dura câteva ore. Apoi, cu o pipetă curată, transferați uleiul limpede din partea de sus a sticlei într-o altă sticlă curată, iar uleiul cu sediment aruncați-l. Uleiul și-a schimbat textura, s-a îngroșat. Acest indiciu e valoros împreună cu cele de mai sus, deoarece anumite uleiuri – santal, cedru etc – devin mai vâscoase la rece și revin la consistența inițială la temperatura camerei; acest lucru se întâmplă din cauza compoziției lor chimice, nu a faptului că ar fi oxidate. Nu vă bazați pe testerele din magazine sau plafare pentru a vă face o idee despre cum trebuie să arate sau să miroasă un ulei proaspăt. Șansele sunt mari ca acele testere să fie în plin proces de oxidare, sau chiar oxidate, datorită contactului pe care îl au cu aerul prin deschiderile repetate ale sticlei și datorită păstrării la lumină și căldură mai mari decât e indicat. [av_notification title=’Rețineți!’ color=’blue’ border=” custom_bg=’#444444′ custom_font=’#ffffff’ size=’normal’ icon_select=’yes’ icon=’ue82b’ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Uleiurile esențiale se simt cel mai bine la rece și întuneric [/av_notification] Pentru a vedea diversele termene de valabilitate ale uleiurilor esențiale, vă recomandăm acest articol: Termenul de valabilitate al uleiurilor esențiale   sursa foto:prozeny.blesk.cz surse: – https://www.aromaweb.com/articles/essentialoilshelflife.asp – https://www.aromaweb.com/articles/storing.asp – http://roberttisserand.com/2013/07/lemon-on-the-rockskeep-your-essential-oils-cool/

Păstrarea uleiurilor esențiale Read More »

uleiuri esentiale antivirale earome

Termenul de valabilitate al uleiurilor esențiale

În timp, uleiurile esențiale se oxidează și își pierd treptat calitățile terapeutice. Oxidarea este un proces lent, care se desfășoară pe parcursul a mai multor luni de zile. Durata de viață a uleiurilor variază în funcție de mai mulți factori, printre care compoziția chimică a uleiului, calitatea plantei din care e extras, metoda de distilare, condițiile de distilare / îmbuteliere / păstrare pe parcursul lanțului de distribuție și, nu în ultimul rând, condițiile în care ne păstrăm fiecare dintre noi uleiurile. Pentru a prelungi durata de viață  a uleiurilor, se recomandă păstrarea lor la rece (de preferință în frigider), în sticle de culoare închisă și cu dopul închis ermetic.  Mai multe recomandări de păstrare a uleiurilor esențiale puteți citi în acest articol. Timpul de valabilitate se calculează de la deschiderea sticlei. Pentru a vă fi mai ușor să rețineți, puteți să lipiți o etichetă mică pe sticlă, pe care să scrieți data deschiderii  +/- durata sa de viață din tabelul de mai jos. Care e durata de viață a uleiurilor? Următoarele intervale prezentate sunt orientative și valabile pentru uleiuri păstrate în condițiile descrise mai sus. Pentru uleiuri ce nu sunt păstrate la rece și întuneric, înjumătățiți perioada. Cum îmi dau seama dacă uleiul e oxidat? și-a schimbat mirosul a devenit tulbure și-a schimbat consistența, textura, a devenit mai vâscos. Acest indiciu e valoros împreună cu cele de mai sus, deoarece anumite uleiuri – santal, cedru etc – devin mai vâscoase la rece și revin la consistența inițială la temperatura camerei; acest lucru se întâmplă din cauza compoziției lor chimice, nu a faptului că ar fi oxidate. Uleiul meu nu e pe listă, cum știu care e durata lui de viață? În funcție de compoziția chimică. 1-2 ani: Uleiuri bogate în monoterpene, mai ales limonene. Cu cât concentrația de monoterpene e mai mare, cu atât scade durata de viață. Majoritatea citricelor, exceptând Bergamota, au o concentrație de aproximativ 90% monoterpene , deci au viața cea mai scurtă. 2-4 ani: Majoritatea uleiurilor, cu concentrație mare de aldehide, oxizi, monoterpenoli, esteri, eteri, fenoli și ketone. 4-8 ani: Uleiuri bogate în sesquiterpene și/sau sesquiterpenoli.  Deși aroma acestor uleiuri se îmbunătățește cu timpul, puterea lor terapeutică poate să scadă. De aceea, e recomandat să fie folosite în scopuri terapeutice în cadrul limitei mai joase de viață, adică 4 ani. [av_hr class=’short’ height=’50’ shadow=’no-shadow’ position=’left’ custom_border=’av-border-thin’ custom_width=’50px’ custom_border_color=” custom_margin_top=’30px’ custom_margin_bottom=’30px’ icon_select=’yes’ custom_icon_color=” icon=’ue808′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Notă gramaticală: Am remarcat că, mai ales în mediul online, este des folosită sintagma ”uleiurile oxidează”.  Acestă exprimare rezultă din traducerea exactă din limba engleză – ”essential oils oxidize”. În limba română, însă, această exprimare nu este tocmai corectă. ”A oxida” este atât verb tranzitiv, cât și reflexiv. Cu alte cuvinte, avem două sensuri: a oxida –forma tranzitivă = a face ceva cuiva  – Apa oxidează fierul. a se oxida – forma reflexivă = a face ceva sieși – Fierul se oxidează la umezeală. Prin urmare, când spunem despre uleiurile esențiale că se strică, forma corectă este ”uleiurile esențiale SE oxidează”, adică interacționează cu aerul și lumina, schimbându-și proprietățile; acțiunea e asupra sinelui, nu asupra altora. [av_notification title=’Rețineți’ color=’green’ border=” custom_bg=’#444444′ custom_font=’#ffffff’ size=’large’ icon_select=’yes’ icon=’ue81f’ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Uleiurile esențiale se oxidează în contact cu aerul, lumina și căldura. [/av_notification]   sursa foto: OilsHealthy  surse: https://www.aromaweb.com/articles/essentialoilshelflife.asp http://roberttisserand.com/2013/07/lemon-on-the-rockskeep-your-essential-oils-cool/ https://www.planttherapy.com/blog/wp-content/uploads/2016/02/ESSENTIAL-OIL-SHELF-LIFE.pdf

Termenul de valabilitate al uleiurilor esențiale Read More »

Ulei esențial pur? Cum îl aleg?

Ponturi pentru alegerea uleiurilor pure de calitate de evitat etichete care spun “fragrance”, “identic natural”, “perfume oil”, “fragrance oil” – nu e ulei pur, deci scopul său principal nu e terapeutic, ci de parfumare să căutăm următoarele informații esențiale pe etichete sau prospecte : numele comun (pe care îl știe toată lumea) și numele latin al plantei (e important pentru că soiuri diferite au proprietăți diferite și recomandări de siguranță diferite; de exemplu, menta – Menta x piperita e contraindicată copiilor mici, pe când Menta spicata nu); ar putea fi de folos și numele în limba engleză, pentru că multe surse de informare sunt în limba engleză și v-ar fi mai ușor să vă asigurați că este vorba despre același ulei partea plantei din care a fost extras uleiul – la fel, proprietățile și calitatea uleiului sunt diferite în funcție de partea plantei din care a fost extras; de exemplu, uleiul esențial obținut din frunze sau crenguțe de Ienupăr e inferior celui obținut din fructe metoda de extracție – e importantă pentru că proprietățile terapeutice ale uleiurilor sunt afectate dacă uleiurile sunt extrase prin metode ce presupun temperaturi ridicate sau folosirea de diverși solvenți, stabilizatori, acceleratori de distilare etc.; în unele cazuri, chemotipul – unele specii de plante au capacitatea genetică să genereze constituenți chimici diferiți, în funcție de mediul în care cresc. Aceste tipuri chimice diferite ale aceluiași soi de plantă sunt denumite”chemotipuri”. Chemotipurile diferite ale aceleiași plante au, de multe ori, proprietăți și recomandări de siguranță diferite; de ex. Rozmarinul ct. camphor e indicat în special pentru dureri, pe când Rozmarinul ct.verbenone se adresează mai mult problemelor pielii țara de origine a plantei – acest lucru e important deoarece condiții precum solul, clima, metodele de cultivare, etc pot afecta proprietățile uleiurilor. informații de siguranță – unele uleiuri prezintă anumite restricții și contraindicații de utilizare, de ex. ”a nu se folosi la copii sub 3 ani”, “a nu se utiliza înainte de expunerea la soare”, ”a se folosi în concentrație maximă de 1%”, ”a nu se aplica pe pielea rănită”, etc. recipientul trebuie să fie de sticlă, de culoare închisă – uleiurile esențiale pot eroda plasticul, devenind astfel contaminate (particulele de plastic se amestecă în ulei, afectându-i proprietățile), iar lumina, prin razele UV, grăbește procesul de oxidare al uleiului esențial atenție la uleiurile vândute în magazine naturiste, plafare etc. – deoarece nu se vând “ca pâinea caldă”, uleiurile pot sta pe rafturi mult timp; astfel, pot fi oxidate sau să prezinte un început de proces de oxidare, fie din cauză că sunt vechi, fie datorită riscului de a fi fost păstrate necorespunzător: în încăperi prea călduroase, în lumină etc.; dacă sticla e desigilată, cu atât este mai probabil ca uleiul să fie oxidat. De asemenea, magazinele naturiste rareori investesc în uleiuri de calitate superioară, pentru că există riscul (foarte mare pe piața românească) de a rămâne cu produsul pe stoc datorită prețului prea ridicat. Pe deasupra, deținătorii și vânzătorii din magazinele naturiste nu cunosc atât de multe lucruri despre aromaterapie și uleiuri esențiale precum firmele care au ca obiect principal de activitate acest domeniu al aromaterapiei. [av_notification title=’Recomandare’ color=’silver’ border=” custom_bg=’#444444′ custom_font=’#ffffff’ size=’normal’ icon_select=’yes’ icon=’ue832′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Mai multe informații despre durata de viață a uleiurilor esențiale puteți citi în articolul Termenul de valabilitate al uleiurilor esențiale [/av_notification] de evitat uleiurile esențiale comercializate de companii axate în principal pe industria alimentară sau cea de parfumuri – aceste companii au interese diferite (gustul, respectiv mirosul) față de companiile care vând uleiuri esențiale în scop terapeutic. Companiile din industria alimentară și cea de parfumuri trebuie să folosească uleiuri esențiale cu aceeași formulă chimică dacă vor să producă în mod constant aceeași aromă și același gust, astfel că sunt nevoite să “falsifice” uleiurile (prin scoaterea sau adăugarea de compuși chimici). Rezultă astfel uleiuri impure, mai ieftine, de calitate mai slabă. prețul – evident că toți am dori produse de calitate superioară la prețuri cât mai mici. Din păcate, acest lucru e aproape imposibil. Prețul unui ulei esențial include cheltuielile asociate direct cu producerea lui (aparatură, personal, mentenanță, etc), resursele alocate pentru găsirea celor mai bune plante din cele mai potrivite locații, sumele alocate testării uleiurilor etc. Pe deasupra, un aspect foarte important e faptul că pentru obținerea câtorva ml de ulei esențial pur, e nevoie de câteva sute, poate chiar tone, de plante – care costă; de ex, dintr-o tonă de petale de trandafir se obțin în medie 450 ml de ulei esențial pur – cum ar putea să fie ieftin? de evitat uleiurile care nu au termen de valabilitate (sau data distilării) înscris pe ambalaj – toate uleiurile se oxidează după un timp. Majoritatea își păstrează calitățile terapeutice aproximativ 3 ani, după care pot fi folosite la curățenie, dar nu și în scop terapeutic. Dacă un produs nu are specificat termenul de valabilitate, nu avem de unde ști cât este de proaspăt sau de vechi, ar putea fi oxidat deja când îl cumpărăm. dacă toate uleiurile de la o anumită firmă au același preț, șansele sunt mari ca acestea să fie (într-o proporție mai mică sau mai mare) compuși sintetici, și nu uleiuri esențiale pure. Uleiuri din plante mai prețioase, precum tămâia, trandafirul sau iasomia, nu pot fi vândute la același preț cu cele mai comune, precum cele de citrice. Daca prețul e același, ceva nu e în ordine. evitați companiile de tip piramidal sau MLM (multi-level marketing) – cu toate că uleiurile vândute de astfel de companii pot fi de calitate, există alte dezavantaje și potențiale probleme: prețurile sunt crescute artificial, pentru a susține comisioanele tuturor reprezentanților implicați în structura firmei (cu alte cuvinte, nu plătiți doar uleiul, ci și toată structura de reprezentanți) reprezentanții / distribuitorii / consultanții, sau orice nume își alocă, sunt, de regulă, persoane fără pregătire în domeniul aromaterapiei, care nu au cunoștințe temeinice privind utilizarea uleiurilor esențiale și contraindicațiile lor; e una să vă lăsați convinși de vecina să cumpărați ”cel mai extraordinar și nemaiîntâlnit” mop, și e alta să vă puneți sănătatea în mâinile

Ulei esențial pur? Cum îl aleg? Read More »

eArome - uleiuri esentiale, aromaterapie, gemoterapie, terapii complementare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.