Informații de bază despre uleiuri esențiale și aromaterapie

Note de vârf, mijloc și bază

Leave a Comment / Bine de știut pentru început / eArome

După cum am relatat aici, uleiurile esențiale sunt obținute din plante, prin distilare cu aburi. Adică planta este trecută prin aburi pentru ca moleculele de ulei esențial să se desprindă din structura celulară a plantei, aburul cu aceste molecule ajunge într-un rezervor de răcire unde se transformă într-un lichid alcătuit din ulei esențial și apă. Uleiul esențial, nefiind solubil în apă, se separă cu ușurință de aceasta. La finalul acestui proces, uleiurile esențiale mai ușoare decât apa vor pluti la suprafață, pe când cele mai grele se vor scufunda. Uleiurile esențiale care conțin în mare parte molecule mici, extrem de volatile, sunt cunoscute drept note de vârf. Acestea sunt cele care vor pluti la suprafața apei, fiind cele mai ușoare, și se vor evapora cel mai repede, până în 24 de ore. Exemple de note de vârf: citricele, Busuiocul, Eucaliptul. Acestea sunt stimulatoare și revigorante. Uleiurile compuse din moleculele cele mai mari, mai grele și mai puțin volatile sunt cunoscute ca note de bază. La pătrunderea lor în apă, acestea se vor scufunda. De asemenea, fiind cel mai greu volatile, aroma lor ține câteva săptămâni. Exemple de note de bază: Santalul, Tămâia, Neroli, Patchouli, Vetiver, Smirnă. Acestea sunt sedative, liniștitoare, oferă relaxare. La mijloc, între categoriile de mai sus, sunt, evident, notele de mijloc. Aroma lor durează câteva zile. Printre acestea se numără Geranium, Salvie, Lavandă, Cuișoare, Mușețel. În general, sunt echilibrante, ajută la stimularea sistemului imunitar și întărirea metabolismului, la digestie, menstruație, etc. [av_hr class=’default’ height=’50’ shadow=’no-shadow’ position=’center’ custom_border=’av-border-thin’ custom_width=’50px’ custom_border_color=” custom_margin_top=’30px’ custom_margin_bottom=’30px’ icon_select=’yes’ custom_icon_color=” icon=’ue808′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”] Într-un amestec, mai ales destinat aplicării cutanate, primele care sunt percepute de miros sunt notele de vârf. Ele oferă prima impresie a unui parfum/amestec, introducerea acestuia odată ce a fost mirosit. Ulterior, se dezvoltă notele de mijloc, denumite în parfumerie și ”notele inimii”, cele care determină încadrarea unui amestec într-o anume categorie -”familie”- de parfumuri: floral, lemnos, oriental, etc. În final , se fac simțite notele de bază, care au un rol important în fixarea aromei, adică încetinesc procesul de evaporare al notelor mai ușoare, făcând astfel ca aroma să dureze mai mult timp. Crearea unui amestec echilibrat poate să facă în așa fel încât aroma generală să dureze mai mult și să potențeze beneficiul terapeutic holistic. De exemplu, combinarea uleiurilor cu note de vârf cu uleiuri complementare cu note de bază va stabiliza compușii chimici cei mai volatili, făcându-i detectabili mai mult timp decât dacă ar fi fost folosit doar uleiul cu note de vârf. Dacă nu vă este clar ce sunt uleiurile esențiale și care e treaba cu aromaterapia ☺, vă puteți clarifica citind articolele Despre uleiuri esențiale și cum acționează ele, Ce este aromaterapia. sursa foto: chandellegalerie.com.au sursa: Denise Brown – Teach yourself aromatherapy https://www.mindbodygreen.com/articles/essential-oil-diffusion-101 http://www.parfumurixx.ro/Pages/Info2.aspx

Note de vârf, mijloc și bază Read More »

Metode de obținere a uleiurilor esențiale

Leave a Comment / Bine de știut pentru început / eArome

Cum se obțin uleiurile esențiale pure? Există mai multe metode de extragere a lichidelor aromatice volatile – uleiurile esențiale – din plante: presarea la rece, distilarea cu aburi, extracția cu solvenți, extracția pe bază de grăsimi, filtrarea etc. Uleiurile esențiale pure sunt doar acelea obținute prin distilare cu aburi sau presare la rece, pentru că doar cu aceste metode proprietățile terapeutice ale uleiurilor rămân intacte și nealterate. Pentru aromaterapie, este recomandabil să se folosească doar uleiuri esențiale pure. Presarea la rece Acest procedeu este aplicat exclusiv citricelor: lămâie, portocală, lime, bergamotă, mandarină, grepfruit. Constă în presarea cojii fructului, pentru a se obține esența localizată în pungi mici în pielița din interiorul cojii. Dacă strângeți puternic în mână, sau cu ajutorul unei ustensile de bucătărie, coaja unui fruct de citrice, veți obține propriul ulei esențial al acelui fruct. La scară largă, se folosesc prese mecanice pentru a extrage uleiul esențial din citrice. Avantajul acestui procedeu este că uleiurile esențiale nu sunt supuse încălzirii. Dezavantajul este că pesticidele și îngrășămintele chimice cu care sunt tratate fructele sau copacii trec aproape în totalitate în uleiul esențial. Acesta este motivul pentru care este foarte important să achiziționați doar uleiuri de citrice provenite din plante crescute organic sau natural. Distilarea cu aburi Este metoda cea mai des folosită și mai economică de a extrage uleiuri esențiale. De asemenea, este singura metodă de a extrage uleiuri esențiale pure din plante (altele decât citricele). Deși ideea încetățenită este că medicul și savantul persan Avicenna este inventatorul distilării, este foarte posibil ca egiptenii să fi fost primii, în perioada primitivă – mai multe despre istoria aromaterapiei aici. Procesul distilării implică multă îndemânare, pentru ca uleiul să nu își schimbe compoziția sau să se piardă. Unele plante sunt distilate imediat după ce au fost recoltate, în timp ce altele pot fi lăsate câteva zile sau pot chiar să fie uscate înaintea distilării. Procesul constă în încălzirea plantei prin trecerea acesteia prin aburi, la temperaturi mai joase decât punctul de fierbere, astfel că proprietățile terapeutice nu sunt afectate. Căldura și aburul ajută structura celulară a plantei să se descompună și să elibereze uleiul esențial. Moleculele acestuia sunt transportate, împreună cu aburul, de-a lungul unui tub, sunt canalizate apoi într-un rezervor de răcire, unde se transformă în lichid. Acest lichid este o combinație de ulei și apă. Deoarece uleiurile esențiale nu sunt solubile în apă, pot fi separate apoi cu ușurință de aceasta și evacuate prin sifonare. Moleculele de ulei esențial au greutăți diferite de la plantă la plantă. Astfel apar notele: de vârf, de mijloc și de bază. Acest subiect este detaliat în articolul . Apa care intră în contact cu planta în timpul distilării capătă aroma acelei plante și este refolosită ca apă de parfum sau ca hidrolat (cunoscut și ca hidrosol). Exemple sunt apa de trandafiri, apa de lavandă etc. De obicei, cea mai bună calitate se obține la prima distilare. Dacă uleiul esențial este distilat din nou, procesul e cunoscut drept ”rectificare”, iar rezultatul celei de-a doua și chiar mai multe distilări este un ulei de calitate mai slabă, nepotrivit pentru aromaterapie. Extracția pe bază de solvenți Prin acest procedeu, nu se obțin uleiuri esențiale, ci ”absolute”.Tehnica este folosită pentru o producție mai mare sau pentru a extrage uleiurile care nu pot fi obținute prin alte procese. Iasomia, de exemplu, este în mod violent afectată de căldură mare sau de aburi. Pentru a produce un ulei absolut, planta este supusă extracției cu ajutorul solvenților din hidrocarburi, ca benzenul sau hexanul. Planta este acoperită cu solvent și încălzită treptat pentru a se dizolva moleculele parfumate. Solventul extrage aroma și este apoi filtrat, rezultând un material solid, asemănător cu ceara, ce conține aproximativ 50% ceară și 50% ulei volatil. Acest material este apoi amestecat cu alcool pur, pentru dizolvarea moleculelor parfumate, și răcit. Apoi se filtrează, pentru eliminarea reziduurilor și pentru a separa ceara insolubilă; alcoolul este evaporat încet sub vacuum. Rezultă un lichid gros, cleios, colorat, cunoscut sub numele de absolut. Această metodă este frecvent folosită pentru trandafir, iasomie, neroli. Dezavantajul este că, de regulă, rămâne în absolut o urmă de solvent, astfel că nu este la fel de pur ca un ulei esențial obținut prin distilare. Extracția pe bază de grăsimi (enfluerage) Prin acest proces se obține un ulei absolut. Este cea mai veche metodă de extragere a substanțelor aromatice din plante, dar este folosită mai rar în zilele noastre, deoarece necesită mult timp, multă muncă și este costisitoare. Regiunea Grasse, din Franța, este una dintre puținele regiuni din lume unde încă se mai practică această metodă. Procedeul implică folosirea unor grăsimi reci, pure și fără miros, care se întind pe bucăți de sticlă, montate în rame dreptunghiulare mari, de lemn. Peste stratul de grăsime sunt împrăștiate florile, al căror ulei esențial este absorbit în stratul de grăsime. După aproximativ o zi, florile sunt înlocuite cu alte flori proaspete și tot așa, timp de poate uneori mai mult de 2 luni de zile, până când grăsimea ajunge la saturație. Această grăsime parfumată este cunoscută sub numele de ”pomadă”. Peste ea, se adaugă alcool (de obicei etanol), care extrage moleculele aromatice volatile din ea. Se lasă apoi să se evapore alcoolul și apoi se produce absolutul. Pomada este filtrată și poate fi folosită la producerea de săpunuri, creme sau balsamuri. Această metodă este descrisă detaliat în romanul ”Parfumul” de Patrick Suskind, o adevărată frescă a industriei de parfumuri din Franța secolului al XVIII-lea. Extracția cu dioxid de carbon (CO2) Această metodă a fost introdusă în anii ’80. Este o metodă costisitoare, deoarece echipamentul greu, din oțel inoxidabil, este mult mai scump decât cel necesar distilării. Astfel, puține distilerii folosesc această metodă. Datorită absenței căldurii și a diverșilor solvenți, uleiul esențial ce rezultă la finalul extracției cu dioxid de carbon este de cea mai înaltă calitate și cel mai apropiat posibil de uleiurile esențiale naturale care există în plantă, dar, evident, mai scump decât celelalte tipuri de uleiuri esențiale. Câteva uleiuri obținute prin această metodă sunt cel de

Metode de obținere a uleiurilor esențiale Read More »

Despre uleiuri esențiale și cum acționează ele

Leave a Comment / Bine de știut pentru început / eArome

Ce sunt uleiurile esențiale? Uleiurile esențiale pure sunt produsul procesului de extracție a compușilor aromatici volatili care se găsesc în mod natural în diferite părți ale plantelor. Aceste substanțe sunt produse în celule speciale ale diferitelor părți ale plantelor: frunze, flori, rădăcini, semințe, coaja fructului, scoarța copacului etc., folosind energie de la soare și elemente din sol, apă și aer; sunt depozitate în structuri specializate, de unde sunt eliberate în mediu prin diferite mecanisme, în funcție de rolul lor biologic. Acești compuși sunt volatili, ceea ce înseamnă că se evaporă în contact cu aerul. Au arome puternice și nu au grăsimi, fapt prin care se diferențiază de ceea ce noi numim uleiuri vegetale, de exemplu uleiul de măsline, de avocado, de floarea soarelui, etc. Substanțele volatile au o compoziție extrem de dinamică, ce reflectă schimbarea continuă a plantei și a mediului ei înconjurător. Mulți factori contribuie la această schimbare continuă: stadiul de dezvoltare a plantei și a structurilor specializate care secretă substanțele volatile, ritmul zilnic, clima, sezonul, solul, apa, eventuale infecții, etc. Astfel, și uleiurile esențiale diferă în compoziție chimică, chiar în cadrul uleiurilor obținute din plante provenite din aceeași locație, dar în sezoane diferite. Din ce e compus un ulei esențial? Un ulei esențial are zeci, unele chiar sute sau mii, de constituenți chimici, care determină cum miroase și cum e absorbit și folosit de corp un anumit ulei. Mixul de ingrediente active este cel care determină proprietățile uleiului, adică la ce este el folositor. Compoziția chimică a uleiurilor variază între diferite varietăți ale aceleiași specii de plante (de ex. Menta spicata e diferită ca și compoziție chimică, proprietăți și indicații de siguranță de Menta piperita), precum și în funcție de solul și clima unde a fost crescută planta (de exemplu, ghimbirul din Madagascar va fi diferit de cel din Sri Lanka). Inclusiv metoda și momentul în care s-a făcut recoltarea se spune că afectează compoziția chimică a unui ulei. Un ulei esențial tipic reprezintă de fapt un amestec elaborat de compuși chimici precum esteri, oxizi, aldehide, fenoli, alcooli, terpene etc., care dau uleiului proprietățile sale. Acest amestec complex fac din uleiul esențial un agent eficient de vindecare pe mai multe planuri – un ulei poate fi folosit pentru dureri musculare, refacerea pielii, dar și ca antiviral și relaxant – și explică totodată și cum unele uleiuri pot avea acțiuni care par antagonice la prima vedere: pot fi și relaxante, dar și tonice în același timp. Cum acționează uleiurile esențiale asupra corpului uman? Specialiștii spun că cel mai important rol în acest sens îl are cel mai evocator simț pe care îl avem – simțul mirosului – unul dintre simțurile umane primare. Receptorii mirosului aflați în nas comunică cu diferite părți ale creierului (precum amigdala sau hipocampusul) responsabile cu emoțiile și memoria. Când noi inspirăm moleculele de ulei esențial, ele stimulează receptorii mirosului din nas, aceștia transmit informația la creier, influențând astfel starea și sănătatea psihică, mentală și fizică. Studii efectuate pe subiecți umani au demonstrat efectele pe care le are mirosul asupra sistemului limbic, cel care controlează factori precum ritmul cardiac, presiunea sanguină, respirația, memoria, emoțiile, nivelul de stres și echilibrul hormonal. Totodată, moleculele inspirate pe nas sau gură ajung și în plămâni și în tot sistemul respirator, iar de acolo sunt transportate prin sânge în tot corpul. ”Mirosul este un vrăjitor puternic care ne transportă la mii de mile distanță și prin toți anii pe care i-am trăit”. Hellen Keller Totodată, cercetătorii consideră că, odată pătrunse în corp, moleculele uleiurilor esențiale interacționează cu enzimele sau hormonii, influențând în acest mod starea organismului. Când sunt aplicate pe piele cu ajutorul masajului, moleculele de ulei esențial ajung tot în sistemul circulator. Masajul aromaterapeutic este foarte eficient , pentru că acționează pe mai multe căi – persoanele inspiră moleculele de ulei esențial, dar acestea pătrund în organism și prin piele, la care se adaugă beneficiile masajului în sine. Arta și știința folosirii uleiurilor esențiale se numește aromaterapie. Termenul a fost pentru prima dată introdus în anii ’30 de către chimistul francez Rene Maurice Gatefosse, care a vrut să se facă distincția clară între folosirea terapeutică, medicinală, a uleiurilor esențiale și folosirea lor în scop de parfum, odorizant. Puteți citi mai multe informații despre aromaterapie în articolul Ce este aromaterapia. Chintesența plantei Termenul ”ulei esențial” este o prescurtare a sintagmei ”ulei chintesențial”. Aceasta își are originea în ideea aristotelică ce descria materia ca fiind compusă din 4 elemente: foc, aer, pământ și apă. Al cincelea element, sau chintesența, era considerat atunci a fi spiritul sau forța vitală. Distilarea sau evaporarea erau considerate procese prin care se scotea spiritul din plantă. Acest lucru este reflectat și în limbajul actual, căci ne referim la băuturile alcoolice obținute prin distilare (brandy, whiskey, etc) folosind termenul de băuturi ”spirtoase”. Bineînțeles, acum știm că uleiurile esențiale nu sunt spirite, ci materie fizică alcătuită dintr-un amestec complex de compuși chimici. Totuși, cu toate progresele științei, modul în care se combină și acționează compușii chimici ai unui ulei esențial rămâne încă un mister. E imposibil ca un ulei să fie creat în laborator prin combinarea contituenților chimici, chiar dacă se știe proporția exactă a fiecăruia, și să se obțină un ulei identic cu cel natural. ”Forța vitală” lipsește. Vibrația plantei naturale lipsește. Natura păstrează pentru ea secretul divinului din plantele sale. sursa foto: rd.com surse: Nerys Purchon – The Complete Aromatherapy&Essential Oils Handbook Denise Brown – Teach yourself aromatherapy Danielle Huard – ”Uleiurile esentiale, Aromaterapia” http://umm.edu/health/medical/altmed/treatment/aromatherapy http://www.takingcharge.csh.umn.edu/explore-healing-practices/aromatherapy/how-do-essential-oils-work http://www.cancer.gov/about-cancer/treatment/cam/patient/aromatherapy-pdq/#link/_47 https://naha.org/explore-aromatherapy/about-aromatherapy/what-are-essential-oils https://www.quinessence.com/about-essential-oils

Despre uleiuri esențiale și cum acționează ele Read More »

Repere istorice în aromaterapie

Leave a Comment / Bine de știut pentru început / eArome

Plantele au fost folosite în scopuri de vindecare din cele mai vechi timpuri. Oamenii primitivi se bazau foarte mult pe simțuri și pe instinctul lor de supraviețuire. Pe măsură ce au dobândit experiență, au fost capabili să își însușească informații și cunoștințe despre capacitatea imensă a plantelor de a vindeca și de a trata dureri și suferințe. Când animalele sunt bolnave, caută din instinct plante care să le aline simptomele și să le vindece. În grotele din Lascaux, Franța, există picturi care arată folosirea plantelor pentru vindecare. Conform estimărilor arheologilor, aceste picturi datează din anii 18000 î.Hr. În Egipt, medicul și astrologul Imhotep este considerat părintele științei medicale egiptene. Deoarece folosea ierburi, uleiuri și plante aromatice în tratamentele sale, el este supranumit de mulți ”părintele aromaterapiei”. Papirusul din Ebers (Egipt, 1550 î.Hr.) este unul dintre primele papirusuri scrise în sfera de interes a medicinei. Conținea peste 800 de rețete și formule, bazate pe ierburi aromatice și uleiuri medicinale, precum și date despre plante din care se obțin și azi uleiuri esențiale. Egiptenii foloseau uleiuri de cedru, cuișoare, scorțișoară, nucșoară și smirnă pentru îmbălsămarea morților. De asemenea, foloseau uleiuri și infuzii de plante în timpul ritualurilor religioase și în scopuri medicale, aromatice și cosmetice. Chinezii foloseau ierburi aromatice la masaj și pentru igienă încă de acum 5000 de ani. Textul medical Herbal (2700 î.Hr.) conține detalii despre 365 de plante. Cercetările arheologice au descoperit probe care duc la ideea că un prim echipament de distilare a uleiurilor esențiale a fost inventat de chinezi cu mult înaintea doctorului persan Avicenna (980-1037 d. Hr.), cel care e creditat ca fiind inventatorul primului aparat de distilare. Ayurveda, sau medicina tradițională indiană, probabil cea mai veche formă de medicină din lume, folosește multe tehnici diferite de masaj, presopunctură și uleiurile esențiale. Una dintre cele mai vechi cărți indiene despre plante, Vedas, menținează busuiocul, santalul, smirna, ghimbirul, scorțișoara și coriandrul. Grecii au preluat de la egipteni cunoștințe despre medicina aromatică și au dus lucrurile la nivelul următor, în principal prin Hipocrate (460-370 î.Hr.) – părintele medicinei,dar și prin alți medici și parfumieri precum Asclepiade, Teofrast, Megallus. Megallus a creat o formulă de succes, denumită megaleion, din smirnă, scorțișoară și siminichie, folosită atât ca parfum, cât și pentru vindecarea pielii. ” Calea spre sănătate este să faci în fiecare zi o baie parfumată și un masaj aromat”. Hipocrate, părintele medicinei Romanii adorau parfumurile și uleiurile parfumate, pe care le foloseau la parfumarea părului și a hainelor, la condimentarea mâncărurilor, iar soldații le duceau în luptă pentru a-și îngriji rănile. În primul secol al erei noastre, medicul roman Dioscoride a scris o lucrare alcătuită din 5 volume, intitulată De Materia Medica. Unul dintre volume descrie peste 500 de plante vindecătoare și utilizările lor. Sunt menționate, printre altele, chiparosul, ienupărul, măghiranul și smirna. O mare parte din informațiile pe care le deținem azi despre ierburile medicinale vine de la Dioscoride. Biblia, cartea de căpătâi a creștinismului, face, de asemenea, referire la ierburi aromatice și uleiuri tămăduitoare. În Vechiul Testament, Moise primește de la Dumnezeu poruncă de a face un amestec din smirnă, cassia, scorțișoară, obligeană și ulei de măsline; acest untdelemn a fost folosit la sfânta ungere a celor încoronați regi și în alte ritualuri religioase. În Noul Testament, cei trei magi au adus pruncului Iisus, la nașterea Sa, trei daruri prețioase: aur, tămâie și smirnă. Acestea sunt cele mai importante mențiuni, dar mai sunt și alte momente din Biblie în care se face referire la puterea vindecătoare a plantelor. Părintele procesului de distilare a uleiurilor esențiale este considerat doctorul persan Avicenna, care a perfecționat procesul și echipamentele rudimentare cunoscute până atunci, prin inventarea tubului spiralat pentru răcire – ceea ce a făcut ca aburul să se răcească mai eficient decât în cazul echipamentelor de distilare ce foloseau tuburi drepte. Tot el a scris Canonul Medicinei, operă care a fost folosită ca text de referință de multe școli de medicină, timp de 500 de ani, până la mijlocul secolului al XVI-lea. Lucrarea cuprinde multe mențiuni ale uleiurilor esențiale, precum cele de mușețel, mărar, scorțișoară și mentă. În Evul Mediu, ordinele religioase își cultivau propriile plantații de ierburi medicinale. Lavanda, tămâia și pinul erau folosite peste tot ca protecție împotriva ciumei. Se acordă tot mai multă importanță cunoștințelor și distilării uleiurilor esențiale din plante medicinale, astfel că se lărgește treptat gama de uleiuri esențiale cunoscute până atunci. În secolul al XIII-lea, s-au pus bazele a ceea ce va deveni industria farmaceutică, astfel că se acordă tot mai multă importanță distilării plantelor. Apar tot mai multe cărți despre plante și puterile lor, precum și despre distilare, majoritatea în limba germană. Alchimistului elvețian Paracelsus îi este atribuită inventarea termenului ”esență”. Studiile sale au contestat rolul alchimiei și au dezvoltat medicina, mai ales pe bază de plante. În Renaștere, uleiurile esențiale erau folosite din abundență, iar botanica era integrată în studiul medicinei. Începând cu secolul al XVII-lea, parfumeria devine tot mai mult o formă de artă și începe să se definească drept domeniu de sine stătător, separat de medicină. În secolul al XVII-lea, crește numărul specialiștilor englezi în ierburi, printre care se remarcă John Parkinson, John Gerarde și Nicholas Culpepper, care scrie – în 1653 – celebra lucrare Complete Herbal. Ciuma face prăpăd din nou, dar nu și în rândul parfumierilor, care se pare că au fost protejați de cumplita boală, grație uleiurilor esențiale și a preparatelor din plantele de care erau înconjurați, pe care le foloseau în tratarea multor boli. În secolul al XVIII-lea, toți specialiștii în ierburi și unii medici foloseau uleiuri esențiale. Poțiunile erau preparate în farmacii, fiecare dintre acestea având propria distilerie. În secolul al XIX-lea, parfumeria devine o industrie prosperă. De asemenea, acest secol marchează un punct de cotitură în folosirea uleiurilor esențiale: oamenii de știință încep să descopere și să separe primii compuși chimici ai uleiurilor esențiale – ”geraniol” , ”citronellol” etc. În secolul XX, cunoștințele despre separarea compușilor chimici ai uleiurilor esențiale au fost folosite pentru crearea de medicamente sintetice. Se credea că prin separarea

Repere istorice în aromaterapie Read More »

Ce este aromaterapia?

Leave a Comment / Bine de știut pentru început / eArome

AROMATERAPIA reprezintă arta și știința folosirii uleiurilor esențiale. Cunoscută din antichitate, aromaterapia este astăzi o ramură a medicinei naturale și complementare, care se dovedește a fi atât preventivă, cât și curativă. Cunoscută și drept terapia cu uleiuri esentiale, aromaterapia are ca scop echilibrarea organismului în întregul său și obținerea armoniei între corp-minte-spirit. Prin aromaterapie, se caută unificarea proceselor fizice, psihice și spirituale, pentru a spori capacitatea înnăscută a organismului de regenerare și vindecare. Aromaterapia înseamnă mai mult decât doar aplicarea uleiurilor esențiale, ea face parte dintr-un regim de vindecare holistic, care implică mai mult căutarea și adresarea cauzelor principale ale unei boli, mai degrabă decât tratarea simptomelor acesteia, și trezirea abilității naturale a organismului de a se vindeca și de a-și redobândi echilibrul. ”Aromaterapia poate fi definită drept folosirea controlată a uleiurilor esențiale, pentru a menține și promova o stare de bine în plan fizic, psihic și spiritual”. Gabriel Mojay Beneficiile aromaterapiei: – asupra fizicului: ameliorează simptomele din afecțiuni ca dureri de cap, dureri musculare, indigestie, balonare, diaree, constipație, cistite, artrită, reumatism, afecțiuni ale pielii și părului, infecții și inflamații de orice fel, sinuzite, laringite, tuse, astm, alergii, bronșite și bronșiolite, răceală și gripă, etc. – asupra mentalului și emoționalului: stres, frici, șocuri emoționale, agitație, depresie, epuizare, insomnie, iritabilitate, lipsă de concentrare, gelozie, furie, memorie slabă, teamă, tristețe, etc. Aromaterapia poate fi combinată cu alte metode de tratament (homeopatie, masaj, acupunctură), precum și cu medicina clasică, pentru a conduce organismul spre sănătate și vitalitate. De asemenea, este important de reținut că, pentru a dobândi ”vindecarea totală”, trebuie luați în considerare și alți factori, precum dieta, stilul de viață, modul de gândire. Cheia obținerii de rezultate optime cu ajutorul aromaterapiei o constituie folosirea de uleiuri esențiale pure, de calitate superioară (fără ingrediente sintetice, solvenți, alcool, ulei vegetal adăugat). Câteva repere din istoria aromaterapiei Încă de la începuturile vieții pe Pământ, animalele au știut din instinct către ce plante să se îndrepte pentru a-și alina durerile sau rănile. La fel, oamenii, bazându-se la început pe ce aveau – intuiția și simțurile – au învățat să folosească natura și instrumentele oferite de ea spre a se face bine. Folosirea uleiurilor esențiale ca remedii vindecătoare, mijloace de igienă, parte a ritualurilor religioase datează de la cele mai vechi civilizații, printre care civilizația chineză, egipteană, indiană, greco-romană. Toți aceștia foloseau uleiurile esențiale drept cosmetice, parfumuri și leacuri, dar și pentru a îmbunătăți gustul mâncării, sau chiar pentru a prelungi durata de viață a vinurilor. Uleiurile erau considerate bunuri de lux și, la fel precum condimentele, erau folosite drept mijloc de plată. ” Calea spre sănătate este să faci în fiecare zi o baie parfumată și un masaj aromat”. Hipocrate, părintele medicinei În primul secol al erei noastre, medicul roman Dioscoride scrie lucrarea de 5 volume De Materia Medica. Unul dintre volume descrie peste 500 de plante vindecătoare și utilizările lor. În secolul al XI-lea, doctorul persan Avicenna eficientizează, printr-un aparat inventat de el, procesul distilării și astfel începe obținerea uleiurilor esențiale din plante la scară largă. Folosirea plantelor și a uleiurilor obținute din ele câștigă tot mai mult teren în următoarele secole. În secolul al XVII-lea, parfumeria devine tot mai mult o formă de artă și începe să se definească drept domeniu de sine stătător, separat de medicină, urmând ca până în secolul al XIX-lea să devină o industrie prosperă. Secolul al XIX-lea marchează un punct de cotitură în folosirea uleiurilor esențiale: oamenii de știință încep să descopere și să separe primii compuși chimici ai uleiurilor esențiale – ”geraniol”, ”citronellol” etc. În secolul XX, cunoștințele despre separarea compușilor chimici ai uleiurilor esențiale au fost folosite pentru crearea de medicamente sintetice. Uleiurile esențiale intră astfel într-un con de umbră, odată cu dezvoltarea indutriilor farmaceutice și de parfumuri. Renașterea aromaterapiei moderne este atribuită mai multor nume: chimistului francez Rene Maurice Gatefosse – cel care patentează termenul de aromaterapie (1937), chirurgul francez Jean Valnet – care scrie cartea Aromathérapie (1964) considerată prima biblie a aromaterapiei moderne, biochimista austriacă Marguerite Maury – notabilă pentru contribuția sa la folosirea uleiurilor esențiale în cosmetică. Pe lângă ei, mai sunt și alte nume: Penfold a studiat, în Australia, beneficiile uleiului de arbore de ceai; în Italia, medicii Giovanni Gatti și Renato Cayola au demonstrat efectele psihoterapeutice ale uleiurilor esențiale, etc. Începând cu ultimele decade ale secolului XX și continuând în zilele noastre, se remarcă tendința publicului de a se reîntoarce la natural, în toate aspectele vieții cotidiene: culinar, terapeutic, cosmetic, de curățenie etc. Cererea de tratamente prin aromaterapie este în continuă creștere. Pentru o istorie mai detaliată a aromaterapiei, vă invităm să citiți articolul Repere istorice în aromaterapie. sursa foto: bombayandcedar.com surse: Denise Brown – Teach yourself aromatherapy https://naha.org/explore-aromatherapy/about-aromatherapy/what-is-aromatherapy https://en.wikipedia.org/wiki/Aromatherapy

Ce este aromaterapia? Read More »