Ulei esențial de măghiran
Din frunzele aromate ale plantei Origanum majorana se obține, prin distilare cu aburi, ulei esențial de Măghiran.
Măghiranul este unul dintre puținele uleiuri esențiale cu efecte anti-afrodiziace.
Curiozități despre planta de măghiran
Foarte aromat, Măghiranul e una dintre cele mai cunoscute și utilizate ierburi, atât în arta culinară, cât și în medicina alternativă și complementară. Face parte din familia Lamiaceae (Labiatae), aceeași familie botanică din care fac parte și menta, rozmarinul și cimbrul – toate ierburi aromatice. Frunzele sale sunt folosite proaspete sau uscate în multe mâncăruri, ele fiind cele care dau gustul specific mâncărurilor mediteraneene. Se spune că, datorită acțiunilor sale anti-afrodiziace, era folosit pe vremuri de călugări.
Se crede că măghiranul îți are originile în Asia, dar în prezent este o plantă comună, mai ales în Europa. În Tunisia, crește ca un covor printre măslini și migdali și este cunoscut drept khezama (termenul arab pentru ”lavandă”).
Există 3 mari varietăți ale speciei de măghiran: Măghiranul dulce (Origanum majorana), măghiranul turcesc/cretan (Origanum onites) și măghiranul sălbatic sau oregano (Origanum vulgare). Măghiranul dulce și cel sălbatic (oregano) au fost confundate de-a lungul istoriei.
Se spune că Măghiranul era lipsit de miros până când a fost atins de Afrodita. Aceasta l-a folosit pentru a vindeca rănile fiului său Enea și, mângâindu-l cu atingerea sa magică, i-a dăruit aroma care încântă lumea și astăzi. Măghiranul era o plantă sfântă, asociată cu zeitățile Shiva și Vishnu în India, și cu Osiris în Egipt. La greci era ”amarakos”, un simbol al iubirii și onoarei, folosit la coronițe ce se puneau pe capetele tinerilor miri.
La ce e util pe plan emoțional și energetic?
- Consolează inimile îndurerate, ajută la vindecare emoțională
- Aduce pace, în psihic, fizic, mental și emoțional
- De folos persoanelor înclinat spre gândire obsesivă și încăpățânare
- Oferă căldură, sprijin și grijă pentru sine
















CristinaP (proprietar verificat) –
Il difuzez seara, inainte de culcare pt efectul lui linistitor. Percep aroma sa ca fiind foarte subtila.
Cristina PANTIRU (proprietar verificat) –
Nu-mi place mirosul, dar am descoperit recent ca, împreună cu tamaia, fac echipa buna pt somn si polipi.
AdrianaM (proprietar verificat) –
Prima utilizare singur in difuzor (am obiceiul sa fac diferite amestecuri nu totdeauna fericite :)) : pornesc difuzorul, adorm langa fi-miu la 9.30 seara, ma trezesc a doua zi dimineata la 6 a.m. super fresh, se trezeste si el la 7 si ceva foarte vesel si odihnit. A si respirat bine (are ceva probleme cu polipii, partial rezolvate tot cu uleiuri). Deci, 5 stelute cu felicitari!
Dana N (proprietar verificat) –
Il folosesc într-un blend pentru vene, împreună cu chiparosul, lemongrass, lavanda, geranium si menta. Are un miros puternic.
Claudia (proprietar verificat) –
Cel mai bun somnifer!!
Turturica Monica –
Perfect pentru migrene! Simplu sau in combinatie cu menta, lavanda.?
Turturica Monica (proprietar verificat) –
Am folosit de curand cu succes Manuka, impreuna cu ue de Cuisoare si Maghiran in inhalatorul oral FUM pentru durere in gat. Absolut FANTASTIC!!! A doua zi dimineata nu ma mai durea gatul deloc si in seara de dinainte mi a si schimbat complet starea de spirit si mi a limpezit mintea, desi tinta fusese durerea de gat.
Turturica Monica (proprietar verificat) –
Am folosit de curand cu succes Maghiran, impreuna cu ue de Cuisoare si Manuka in inhalatorul oral FUM pentru durere in gat. Absolut FANTASTIC!!! A doua zi dimineata nu ma mai durea gatul deloc si in seara de dinainte mi a si schimbat complet starea de spirit si mi a limpezit mintea, desi tinta fusese durerea de gat.
Andreea –
Părinții îl folosesc cu succes în lupta cu insomniile. Ne-am decis să-l încercăm și noi! ♥️