
Reţetă de inhalator pentru combaterea agitaţiei şi neliniştii
Combate sentimentele de teamă şi îngrijorare, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Această reţetă este extrem de simplă şi cuprinde câteva dintre cele mai utilizate uleiuri esenţiale, mai ales pentru copii. Cu ajutorul acestor arome, putem alunga mai uşor acele sentimente de nelinişte care ne cuprind pe toţi uneori, indiferent de vârstă.
Într-un inhalator personal nazal, adaugă următoarele:
- 4 picături ulei esenţial de Portocală
- 3 picături ulei esenţial de Lavandă
- 2 picături ulei esenţial de Tămâie
- 1 picătură ulei esenţial de Muşeţel roman
Păstrează inhalatorul în buzunar, poşetă, ghiozdan şi foloseşte-l oricând te cuprind sentimente de agitaţie şi nelinişte, sau când stomacul tău nu se simte bine. Pentru domnişoarele de toate vârstele, poţi alege un inhalator mai şic – inhalatorul din sticlă şi aluminiu.

